
Aproximativ 90 de persoane au murit în urma unei furtuni violente care a lovit Uttar Pradesh, cel mai populat stat din India, relatează Digi24.
Condițiile meteorologice severe produse miercuri, 13 mai, au provocat moartea a 89 de persoane, însă bilanțul victimelor a continuat să crească ulterior.
Totodată, autoritățile au raportat 53 de oameni răniți, 87 de locuințe avariate și 114 animale ucise din cauza furtunii, grindinei și fulgerelor.
În imaginile difuzate de televiziunile locale pot fi observați arbori și panouri publicitare smulse de vânturile puternice, unele dintre acestea prăbușindu-se peste autovehicule. Norii de praf și resturile purtate de vijelie au răsturnat mobilierul din lemn al tarabelor amplasate pe marginea drumurilor.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ssstwitter.com_1778743278486.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
În acest context, premierul statului Uttar Pradesh, administrat de partidul Bharatiya Janata al premierului indian Narendra Modi, a cerut funcționarilor să ofere sprijin supraviețuitorilor și să distribuie ajutoare financiare în următoarele 24 de ore.
Ploile torențiale și grindina au afectat mai multe zone ale statului, iar autoritățile susțin că astfel de furtuni sunt frecvente în nordul Indiei în timpul sezonului cald, care se desfășoară din martie până în iunie, înainte de instalarea ploilor musonice.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO 90 de morți în urma unei furtuni violente în India apare prima dată în Realitatea.md.