
Procesul de votare în localitățile din Republica Moldova, unde se desfășoară alegeri locale noi și referendumuri locale, decurge în regim normal, anunță Comisia Electorală Centrală. Până la ora 09:00, au votat 2.197 de persoane, ceea ce reprezintă 3,29% din numărul alegătorilor așteptați la urne.
În cele două localități unde au loc referendumuri locale privind revocarea primarilor, prezența la vot a fost de 74 de alegători, adică 2,49%.
Potrivit CEC, toate cele 40 de secții de votare au fost deschise la ora 07:00. În listele electorale de bază sunt înscriși 69.750 de alegători.
CEC precizează că alegătorii care nu se pot deplasa la secțiile de votare pot solicita urna mobilă până la ora 14:00, cererea urmând să fie însoțită de un certificat medical.
Procesul de votare se va încheia la ora 21:00.
Alegeri locale noi pentru funcția de primar au loc în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți din raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi din raionul Telenești, orașul Taraclia, municipiul Orhei, satul Topala din raionul Cimișlia, satul Plop din raionul Dondușeni și comuna Frumușica din raionul Florești.
Totodată, în satul Copceac din UTA Găgăuzia este ales un nou consiliu local.
Referendumuri locale privind revocarea primarului se desfășoară în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia și în comuna Sadîc din raionul Cantemir.
Alegeri locale noi în nouă localități din țară: circa 70.000 de alegători sunt așteptați la urne
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Primele date privind prezența la vot: peste 3% dintre alegători s-au prezentat la urne până la ora 09:00 apare prima dată în Realitatea.md.