
Oamenii legii au pornit o urmărire penală în cazul construirii unei case în Parcul Valea Morilor, pe un teren care ar aparține fostului deputat Vladimir Andronachi. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, pentru TV8, scrie newsmaker.md.
Conform sursei citate, Violina Moraru a declarat că, în martie 2026, Inspectoratul de Poliție Centru al DP Chișinău a inițiat o urmărire penală, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de „diminuare a suprafețelor fondului forestier”. Până în prezent, nu există persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit.
Anterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat un control la fața locului și a constatat lucrări de terasament și construcția unui obiectiv locativ individual în interiorul parcului, zonă inclusă în fondul ariilor naturale de stat și protejată ca monument de arhitectură peisajera.
Prima încălcare constă în extinderea clădirii capitale pe o suprafață de 573 m² din terenurile Parcului Valea Morilor, pentru care a fost calculat un prejudiciu de 573 000 de lei. Cea de-a doua vizează distrugerea păturii vii și a stratului superior de sol fertil pe o suprafață de 1 456 m², prejudiciul estimat fiind de 407 680 de lei, astfel că daunele totale aduse mediului se ridică la 980 680 de lei.
Lucrările de construcție la casa luxoasă din Valea Morilor, atribuită fostului deputat Vladimir Andronachi, au fost reluate, în pofida dosarelor penale în care acesta este judecat și a deciziilor instanțelor ce au stabilit că o parte din terenuri ar fi fost obținute fraudulos.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Casa lui Vladimir Andronachi din Valea Morilor, vizată într-un dosar penal: prejudicii de aproape un milion de lei apare prima dată în Realitatea.md.