Sari la conținut
Prima pagină » VIDEO Kovesi, după 7 ani la conducerea Parchetului European: „Fondurile UE nu sunt suficient protejate”

VIDEO Kovesi, după 7 ani la conducerea Parchetului European: „Fondurile UE nu sunt suficient protejate”

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a declarat într-un interviu acordat publicației G4Media.ro, după șapte ani la conducerea Parchetului European, că fenomenul corupției există în întreaga Europă, nu doar în statele din estul continentului. Totodată, Kovesi a susținut că un oficial european i-ar fi cerut să nu publice anumite statistici privind fraudele cu fonduri europene înaintea alegerilor, invocând temeri legate de creșterea euroscepticismului.

Potrivit acesteia, fostul comisar european pentru buget, Johannes Hahn, i-ar fi reproșat că publicarea datelor referitoare la corupție și fraude cu bani europeni ar putea influența percepția publică înaintea scrutinelor electorale.

„Era domnul Hahn, comisar pentru buget. Sigur, acum și-a terminat mandatul, pentru că primul impuls i-am și spus în întâlnire. Sper că asta este o discuție izolată, pentru că, dacă asta se mai întâmplă, eu am să fac public acest lucru și la momentul respectiv percepția mea a fost că s-a înțeles, dar după aceea am auzit de mai multe ori că suntem prea ambițioși, că vrem prea mult. Păi nu vrem prea mult, asta e, asta e ceea ce trebuie să facem. Adică eu n-am fost numită în funcția asta să fac un parchet, să facem dosare din când în când”, a declarat Laura Kovesi.

Șefa Parchetului European a afirmat că activitatea instituției a demonstrat că fondurile europene „nu sunt suficient de protejate”, iar cazurile investigate confirmă existența unor probleme în toate zonele Uniunii Europene.

Întrebată dacă este mulțumită de bugetul actual al EPPO după șapte ani de activitate, Kovesi a răspuns că instituția încă funcționează la limită.

„Nu, încă n-am ajuns la bugetul care ar fi trebuit să existe de la început… Dar cumva am ajuns la un nivel la care putem să gestionăm volumul de activitate, dar acum sunt foarte îngrijorată dacă Ungaria va intra în EPPO, ceea ce ar fi formidabil și bugetul nostru rămâne același. Suntem la limită” a afirmat Kovesi.

De asemenea, procurorul-șef european a declarat că România are nevoie în continuare de resurse suplimentare pentru ca instituțiile să poată avea rezultate mai bune în combaterea fraudelor și corupției.

„Dar totuși mai avem nevoie de resurse, mai avem nevoie și de polițiști, mai avem nevoie de multe alte resurse ca să fim performanți”, a subliniat aceasta.

Potrivit sursei, Parchetul European și-a început activitatea cu un buget de aproximativ 10 milioane de euro și 32,5 angajați. În prezent, EPPO are peste 183 de procurori activi în 24 de state membre, iar structura centrală numără aproximativ 430 de persoane, inclusiv analiști financiari, investigatori și specialiști IT. Cei mai numeroși angajați sunt românii, grecii și italienii.

Conform datelor oficiale, Parchetul European a înregistrat în primul an de activitate peste 1.000 de dosare, iar în prezent gestionează anual peste 3.600 de cazuri.

Amintim că, în octombrie 2019, Laura Codruța Kovesi a fost confirmată de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene în funcția de prim procuror-șef european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Laura-Codru%C8%9Ba-Kovesi–%C8%99apte-ani-la-v%C3%A2rful-Parchet.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Kovesi, după 7 ani la conducerea Parchetului European: „Fondurile UE nu sunt suficient protejate” apare prima dată în Realitatea.md.