
O mamă cu un cărucior în care se afla un copil a fost doborâtă de doi indivizi care se deplasau pe o trotinetă electrică, miercuri, 20 mai, pe un trotuar din Chișinău.
Potrivit unei postări făcute de doctorul în istorie Ștefan Bejan, incidentul s-ar fi produs în timp ce persoanele se deplasau cu viteză pe trotuar, iar impactul a dus la căderea femeii și a copilului.
„Soția și fetița mea au fost lovite astăzi de doi indivizi care se deplasau cu viteză pe o trotinetă”, a scris acesta pe rețelele sociale.
Ștefan Bejan menționează că nu este un caz izolat și solicită autorităților să revadă reglementările privind utilizarea trotinetelor electrice în oraș. Acesta susține că lipsa pistelor dedicate, a unor reguli clare și a controlului ar putea pune în pericol siguranța pietonilor.
Incidentul a fost raportat la poliție, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii acestuia.
În mai multe orașe europene, trotinetele electrice în regim de închiriere au fost restricționate sau interzise din motive de siguranță. De exemplu, Parisul a luat o astfel de decizie în urma unui referendum, iar alte orașe au introdus reguli stricte privind viteza și circulația, inclusiv interdicții pe trotuare.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/mama-cu-caruciro-lovita-de-trotineta.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Incident pe trotuar în Chișinău: o mamă cu cărucior, doborâtă de o trotinetă electrică apare prima dată în Realitatea.md.