
Masha Kinash, proprietara unui studio de pilates din Chișinău a anunțat că a reușit ascensiunea pe vârful Everest, unde a arborat drapelul național.
„Ura! Drapelul Republicii Moldova este pe Everest! Deși a fost foarte, foarte greu, a fost posibil”, a scris aceasta într-o postare publicată după expediție.
Ea a relatat că ziua ascensiunii a fost marcată de un flux record de alpiniști pe traseu — 274 de urcări într-o singură zi, ceea ce a generat aglomerație și a prelungit timpul petrecut în „zona morții” până la aproximativ 24 de ore, dublu față de durata considerată obișnuită în astfel de condiții.
Potrivit postări isale de pe facebook, momentul de vârf a fost atins pe 21 mai, la ora 11:37 (ora Nepalului), când a ajuns pe cel mai înalt punct al lumii și a arborat drapelul Republicii Moldova.
Femeia a menționat că expediția a fost însoțită de dificultăți semnificative și de mai multe situații dificile întâlnite pe traseu, însă a reușit să finalizeze ascensiunea în siguranță. Ea a mulțumit susținătorilor pentru mesaje și încurajări, precizând că va reveni cu detalii despre întreaga expediție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Drapelul Republicii Moldova, din nou pe Everest. Cine este femeia care a atins această performanță apare prima dată în Realitatea.md.