
O dronă s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri peste un bloc de locuințe din municipiul Galați, România provocând o explozie și un incendiu la un apartament situat la etajul 10. Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital, două au avut nevoie de îngrijiri medicale după atacuri de panică, iar peste 70 au fost evacuate, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România.
Potrivit autorităților române, înainte de impact au fost emise mesaje RO-Alert pentru județele Galați, Brăila și Tulcea. Ministerul Apărării Naționale de peste Prut a anunțat că două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești pentru monitorizarea situației, iar piloții au avut autorizare de angajare a țintelor pe durata alertei.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că mesajul RO-Alert a fost transmis cu câteva minute înainte ca drona să lovească blocul. În urma incidentului au fost afectate două scări ale imobilului, o casă a liftului și cinci autoturisme. Locatarii au fost evacuați temporar până la finalizarea verificărilor privind siguranța structurii clădirii.
Ministerul Apărării precizează că drona provenea din seria atacurilor lansate de Federația Rusă asupra infrastructurii civile și portuare din Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Potrivit MApN, aparatul a pătruns în spațiul aerian românesc și a fost urmărit de radare până în zona de sud a municipiului Galați, unde s-a prăbușit.
Specialiștii SRI și echipele de intervenție continuă cercetările la fața locului. Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că întreaga încărcătură a dronei a explodat la impact, însă nu mai există risc pentru celelalte scări ale blocului.
Traficul rutier a fost restricționat pe strada Brăilei din Galați, între intersecțiile cu străzile Roșiori și Traian, până la finalizarea investigațiilor.
Ministerul Apărării va susține vineri dimineață o conferință de presă privind incidentul, atacurile cu drone din apropierea României și efectele războiului din Ucraina asupra securității regionale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul România, în alertă după ce o dronă a explodat pe acoperișul unui bloc din Galați apare prima dată în Realitatea.md.