
Peste 30 de misiuni au fost desfășurate de angajații IGSU pe parcursul zilei de astăzi, 12 iunie, în urma ploilor abundente. Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în raionul Telenești, unde angajații IGSU au executat 25 de misiuni, dintre care 16 au vizat pomparea apei din beciuri, gospodării și subsolurile unor centre comerciale.
De asemenea, salvatorii au intervenit pentru tractarea autovehiculelor blocate în zonele afectate de ape.
Intervenții pentru pomparea apei și înlăturarea consecințelor ploilor au fost efectuate și în raioanele Edineț, Drochia, Strășeni, Sîngerei și Ocnița. Angajații IGSU monitorizează în continuare situația la nivel național și rămân mobilizați pentru a interveni în sprijinul cetățenilor.







Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că astăzi, 12 iunie, ploile puternice au afectat comuna Pepeni. Edilul localității a declarat că va fi convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, după care va solicita sprijinul Guvernului, prin CSE, pentru evaluarea pagubelor provocate localității în urma condițiilor meteo.
Din cauza inundațiilor, drumul de legătură dintre localitățile Pepeni și Bălășești, raionul Sîngerei, a fost blocat, după care a fost deschis circulației.
Totodată, angajații IGSU au efectuat astăzi, 12 iunie, 13 misiuni de pompare a apei din gospodării și subsoluri ale blocurilor locative, precum și intervenții de tractare a mijloacelor de transport, în urma ploilor torențiale.
Articolul Gospodării inundate, culturi distruse și mașini blocate în ape: Peste 30 de misiuni au efectuat IGSU în Moldova apare prima dată în Realitatea.md.