Sari la conținut
Prima pagină » VIDEO Zelenski, Trump și Macron s-au întâlnit la summitul G7: apărarea aeriană, printre priorități

VIDEO Zelenski, Trump și Macron s-au întâlnit la summitul G7: apărarea aeriană, printre priorități

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere trilaterală alături de președintele SUA, Donald Trump, și președintele Franței, Emmanuel Macron, în marja summitului G7 desfășurat în Franța. Reuniunea a reprezentat prima întâlnire dintre liderul ucrainean și cel american după aproape patru luni.

Întrevederea dintre Zelenski și Trump a durat aproximativ 30 de minute și a avut loc într-un moment în care Kievul încearcă să relanseze negocierile de pace cu Rusia, proces care în prezent se află într-un impas, scrie The Kyiv Independent.

În același timp, liderul de la Kiev a anunțat că partenerii din cadrul G7 au ajuns la un acord privind susținerea consolidării apărării aeriene a Ucrainei, iar statele membre ale grupului urmează să colaboreze pentru întărirea capacităților de protecție ale țării.

„Am vorbit atât despre sisteme, cât și despre rachete”, a declarat Volodimir Zelenski jurnaliștilor aflați la fața locului.

Totodată, președintele ucrainean a precizat că în cadrul primei reuniuni multilaterale desfășurate în formatul G7 a avut discuții și cu liderii europeni, iar principalele teme au vizat modalitățile prin care presiunea asupra Rusiei ar putea fi intensificată pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

„Prioritățile sunt clare: creșterea numărului de rachete pentru apărarea antiaeriană și acordarea licențelor pentru producerea acestora, un pachet de sprijin pentru perioada de iarnă și intensificarea presiunii asupra Rusiei. Este important faptul că SUA sunt pregătite să ofere un sprijin de garanție (backstop) pentru aceste direcții de lucru”, a scris Zelenski.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/G7-summit-Zel.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Liderul ucrainean a mai subliniat anterior că partenerii internaționali discută măsuri concrete privind consolidarea protecției Ucrainei și implementarea mecanismelor de sprijin convenite.

Summitul G7 din acest an se desfășoară în perioada 15-17 iunie, la Evian-les-Bains, în Franța. Printre principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii se regăsesc sprijinul acordat Ucrainei, economia globală și situația geopolitică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Zelenski, Trump și Macron s-au întâlnit la summitul G7: apărarea aeriană, printre priorități apare prima dată în Realitatea.md.