Sari la conținut
Prima pagină » Trei cetățeni din Bangladesh, prinși după ce au traversat ilegal râul Prut pentru a ajunge în România

Trei cetățeni din Bangladesh, prinși după ce au traversat ilegal râul Prut pentru a ajunge în România

Trei cetățeni din Bangladesh au fost depistați de polițiștii de frontieră români după ce ar fi traversat înot râul Prut, cu intenția de a intra ilegal în România. Incidentul a avut loc în apropierea localității Vetrișoaia, județul Vaslui.

Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 20 iunie, autoritățile au fost alertate după ce trei persoane au fost observate în apropierea malului râului Prut, fără a putea justifica prezența în zonă.

Polițiștii de frontieră români au intervenit și au efectuat căutări cu ajutorul unui câine de serviciu și al unei drone. Cele trei persoane au fost găsite ascunse într-un lan de grâu, fiind ulterior legitimate.

Una dintre persoane a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la o unitate medicală pentru evaluare.

În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că cei trei sunt cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani. Aceștia au declarat că au traversat înot râul Prut pentru a ajunge în municipiul București, unde intenționau să își găsească un loc de muncă.

Pe numele lor sunt efectuate cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat. În baza Acordului de Readmisie, cei trei migranți au fost predați autorităților de frontieră din Republica Moldova pentru continuarea verificărilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trei cetățeni din Bangladesh, prinși după ce au traversat ilegal râul Prut pentru a ajunge în România apare prima dată în Realitatea.md.