Sari la conținut
Prima pagină » Mai scump pentru moldovenii care tranzitează Bulgaria: Vinietele se scumpesc din august

Mai scump pentru moldovenii care tranzitează Bulgaria: Vinietele se scumpesc din august

Şoferii vor plăti taxe mai mari pentru utilizarea drumurilor în Bulgaria începând cu 1 august 2026, potrivit unui proiect de hotărâre pus în consultare publică de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice de la Sofia. Propunerea prevede o majorare cu 30% a tarifelor vinietelor pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone, dar şi majorarea preţului vinietele pe termen scurt: pentru o săptămână, un weekend sau o zi, conform Novinite.

Oficialii subliniază că a fost aleasă luna august pentru introducerea noilor tarife pentru că este perioada cu cel mai intens trafic de tranzit prin Bulgaria, o parte importantă din costurile suplimentare urmând să fie suportată de şoferii străini care folosesc reţeaua rutieră a ţării.

Dacă proiectul va fi aprobat, preţul vinietei electronice anuale va creşte de la 49,60 euro la 64,50 euro. În pofida majorării, ministerul bulgar susţine că vinieta anuală va rămâne cea mai avantajoasă opţiune pentru utilizatorii frecvenţi ai reţelei naţionale de drumuri.

Se vor scumpi şi vinietele pe termen scurt. Vinieta săptămânală va creşte de la 7,67 euro la 10 euro, cea de weekend de la 5,11 euro la 6,60 euro, iar vinieta valabilă o zi va costa 5,30 euro, faţă de 4,09 euro în prezent.

Modificările propuse vizează şi sancţiunile pentru şoferii care circulă fără o vinietă valabilă. Taxa compensatorie pentru vehiculele de până la 3,5 tone va creşte cu 30%, de la 35,79 euro la 46,50 euro, dacă este achitată în termenul prevăzut. Majorarea tarifelor a fost anunţată pentru prima dată de ministrul de Finanţe, Galab Donev, la prezentarea proiectului de buget pentru 2026, scrie Digi24.

Potrivit estimărilor guvernului, noua structură tarifară va aduce venituri suplimentare de peste 20 de milioane de euro în 2026 şi de peste 48 de milioane de euro anual în anii următori. Autorităţile afirmă că fondurile suplimentare vor fi direcţionate în principal către investiţii în infrastructura rutieră, amânate de mult timp. Sunt prevăzute reparaţii capitale şi lucrări de reabilitare a drumurilor de clasa a treia, care asigură legătura între comunităţile mici şi centrele regionale.

De asemenea, vor fi înlocuite parapetele deteriorate, vor fi realizate marcaje rutiere durabile din material termoplastic şi vor fi instalate sisteme autonome de iluminat în zonele cu risc ridicat. O parte din venituri va fi utilizată şi pentru modernizarea sistemului naţional de taxare rutieră. Guvernul intenţionează să actualizeze modulele software, să extindă reţeaua de camere pentru monitorizarea traficului şi să reducă nivelul taxelor de drum neachitate sub 2% pe an.

Ministerul arată că degradarea infrastructurii rutiere reprezintă unul dintre principalele motive ale majorării propuse. Evaluările tehnice indică faptul că peste 35% din reţeaua de drumuri de clasa a doua şi a treia, însumând mai mult de 7.000 de kilometri, se află într-o stare nesatisfăcătoare sau proastă. Oficialii susţin că veniturile actuale permit doar efectuarea reparaţiilor de urgenţă şi a lucrărilor de întreţinere curentă, în timp ce proiectele ample de reabilitare continuă să fie amânate.

Propunerea invocă şi noile cerinţe ale Uniunii Europene privind siguranţa rutieră, care presupun investiţii în sisteme moderne de protecţie, tehnologii inteligente de management al traficului, marcaje rutiere cu efect sonor şi iluminat automatizat cu LED-uri. Potrivit ministerului, veniturile actuale din viniete nu sunt suficiente pentru finanţarea acestor modernizări.

Oficialii subliniază că alegerea lunii august pentru introducerea noilor tarife nu este întâmplătoare. Fiind perioada cu cel mai intens trafic de tranzit prin Bulgaria, o parte importantă din costurile suplimentare va fi suportată de şoferii străini care folosesc reţeaua rutieră a ţării. Guvernul estimează totodată că veniturile suplimentare obţinute la sfârşitul verii şi în toamnă vor asigura resurse financiare pentru întreţinerea drumurilor pe timpul iernii. Tarifele actuale ale vinietelor au rămas neschimbate de la introducerea sistemului electronic de taxare, în 2019, aceasta fiind prima majorare semnificativă din ultimii şapte ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mai scump pentru moldovenii care tranzitează Bulgaria: Vinietele se scumpesc din august apare prima dată în Realitatea.md.