
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că reforma fiscală nu are scopul de a lua bani de la cetățeni, ci de a-i redistribui mai echitabil, astfel încât aceștia să se întoarcă, în mare parte, tot la oamenii care muncesc. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la Realitatea TV.
Oficialul a afirmat că autoritățile nu pot spune deocamdată cât va costa reforma, deoarece proiectul este încă în proces de consultare publică. Potrivit lui, ministerul a analizat deja sute de pagini de propuneri și continuă să ajusteze documentul în funcție de recomandările primite.
La începutul elaborării proiectului, costul reformei era estimat la aproximativ 6 miliarde de lei, însă cifra finală va fi anunțată după încheierea consultărilor.
Andrian Gavriliță a precizat că Guvernul trebuie să găsească resurse și pentru alte priorități, precum majorarea pensiilor, acordarea unor indemnizații și plăți pentru familiile cu copii, inclusiv pentru cei mai mari de doi ani, dar și pentru creșterea salariilor în sectorul public, în special pentru medici și profesori.
„Per total, această reformă nu vine să ia bani de la oameni și să-i ducă în altă parte. Vine să facă o redistribuție mai echitabilă, astfel încât banii să se întoarcă, în mare parte, tot la cetățenii care muncesc”, a declarat ministrul Finanțelor.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ministrul-finantelor-reforma-fiscala.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul „Nu luăm bani de la oameni”. Explicațiile ministrului Finanțelor despre reforma fiscală apare prima dată în Realitatea.md.