Sari la conținut
Prima pagină » Aproape 1.000 de reclamații la CNPF într-un an. Consumatorii și-au recuperat peste 4 milioane de lei

Aproape 1.000 de reclamații la CNPF într-un an. Consumatorii și-au recuperat peste 4 milioane de lei

Aproape o mie de persoane au depus anul trecut reclamații la Comisia Națională a Pieței Financiare, cele mai multe vizând creditele și depozitele bancare. Potrivit instituției, intervențiile au contribuit la recuperarea sau anularea unor sume de peste patru milioane de lei în favoarea consumatorilor, transmite IPN.

Potrivit raportului CNPF, în 2025 au fost înregistrate 914 petiții, dintre care 532 au vizat sectorul creditelor și depozitelor, 159 – asigurările, iar 107 – serviciile de plată și schimb valutar.

În urma intervențiilor instituției, în sectorul creditării au fost restituite sau anulate creanțe de aproximativ 3,4 milioane de lei. În domeniul asigurărilor au fost acordate despăgubiri suplimentare de circa 877 de mii de lei, iar utilizatorii serviciilor de plată și schimb valutar au recuperat peste 218 mii de lei.

Pe lângă examinarea petițiilor, CNPF a oferit consultanță telefonică, unde au fost soluționate peste 3 300 de solicitări, și a desfășurat campanii de informare privind educația financiară și prevenirea fraudelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Aproape 1.000 de reclamații la CNPF într-un an. Consumatorii și-au recuperat peste 4 milioane de lei apare prima dată în Realitatea.md.