
Un incendiu a izbucnit la rampa de depozitare a deșeurilor din orașul Glodeni, afectând o suprafață de aproximativ 0,5 hectare, astăzi 1 iulie.
La fața locului au intervenit echipele Secției Situații Excepționale Glodeni, reprezentanții administrației publice locale, patru agenți economici care au pus la dispoziție mijloace tehnice speciale, precum și inspectorii Inspecției pentru Protecția Mediului Glodeni.
„Datorită intervenției prompte și efortului comun al tuturor instituțiilor implicate, incendiul a fost localizat, fiind împiedicată extinderea acestuia”, se arată în comunicat.
În urma evaluării situației, inspectorii de mediu au cerut administrației rampei consolidarea măsurilor de pază și protecție, în special pe durata perioadei caniculare, când riscul producerii incendiilor este semnificativ mai ridicat.

„Deși obiectivul este dotat cu camere de supraveghere video, este necesară sporirea măsurilor de monitorizare și securizare pentru prevenirea unor astfel de incidente”, precizează instituția.
Totodată, s-a atras atenția asupra obligației de a asigura respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor și de a preveni incendierea deșeurilor și a resturilor vegetale, acțiuni care pot genera poluarea aerului, afecta sănătatea populației și produce pagube mediului înconjurător.
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă autoritățile publice locale, administratorii rampelor de deșeuri și cetățenii să manifeste responsabilitate și să respecte cu strictețe normele de prevenire a incendiilor, contribuind astfel la protejarea mediului și a siguranței comunităților”, conchide instituția.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Groapa de gunoi din Glodeni, cuprinsă de flăcări apare prima dată în Realitatea.md.