
Rusia oprește circulația trenurilor civile și marfare la frontiera de est. Decizia alimentează discuțiile despre un nou posibil val de mobilizare.
Motivul deciziei nu este clar, iar documentul a fost semnat marți de premierul rus Mihail Mișustin și se referă la o „suspendare temporară” a traficului feroviar în apropierea hotarelor. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a primit instrucțiuni să notifice oficial Finlanda, Estonia și Letonia despre decizie.
Cu câteva zile în urmă, Finlanda a anunțat planuri de colaborare cu firma americană de apărare Lockheed Martin pentru construirea, la Tampere, a primului centru de întreținere din Europa pentru sistemele de rachete cu lansare multiplă (MLRS). Vestea a înfuriat Moscova, iar oficiali ruși au spus că statul devine „a doua Ucraină”.
Concomitent, o investigație jurnalistică a dezvăluit recent că Rusia și-ar consolida semnificativ prezența militară la granița cu NATO, potrivit hotnews.ro.
Un alt motiv pentru decizia bruscă de a închide punctele de trecere a frontierei feroviare îl reprezintă zvonurile privind o viitoare mobilizare în Rusia. Noul val de recrutări ar urma să aibă loc în octombrie, după alegerile Dumei de Stat. Oficial, însă, Moscova nu a comunicat despre această măsură.
Kievul, însă, susține că Moscova se pregătește să mobilizeze zeci de mii de soldați, pentru a compensa pierderile suportate pe câmpul de luptă. Unele voci afirmă că recrutarea masivă ar putea declanșa revolte împotriva regimului lui Putin, după ce în timpul primului val de mobilizări, în septembrie 2022, au avut loc proteste violente, iar sute de mii de bărbați au părăsit țara.
Articolul Rusia oprește circulația trenuri civile și marfare spre Finlanda, Estonia și Letonia. Motivul – mobilizarea? apare prima dată în Realitatea.md.