
„Instituția nu comentează declarațiile actorilor politici”, este reacția Serviciului de Informații și Securitate (SIS), după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a acuzat instituția că ar fi ascuns un caz privind presupusa implicare a unui fost șef de direcție în scheme de escrocherii telefonice. Solicitat de Realitatea, SIS a precizat că instituția își desfășoară activitatea în conformitate cu legea și că nu va reacția la afirmațiile lui Usatîi.
„Serviciul își desfășoară activitatea în conformitate cu cadrul legal și furnizeaza informații altor instituții, conform competențelor și în forma stabilită de lege”, a comunicat instituția.
Precizăm că, Renato Usatîi a declarat, la începutul lunii iulie, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV, că fostul șef al unei direcții din cadrul SIS, Sorin Josan, ar fi fost implicat în scheme de escrocherii telefonice.
Potrivit lui Usatîi, conducerea SIS ar fi cunoscut despre acest caz de mai multe luni și ar fi încercat să îl mușamalizeze. Acesta a afirmat că ar exista înregistrări video și audio care ar demonstra că Sorin Josan ar fi coordonat activitatea unei rețele de escroci.
„Fiind director al Serviciului de Informații și Securitate, Musteață a primit materiale video ale unei investigații care a durat foarte multe luni de zile în Republica Moldova, care ține direct de un nume: Josan Sorin, șef de direcție SIS. El (Sorin Josan) chema escrocii de la call-centre-urile din Republica Moldova, le dădea instrucțiuni cum să ducă banii”, a declarat Renato Usatîi.
Liderul Partidului Nostru a mai susținut că fostul angajat al SIS ar fi fost surprins în înregistrări video și audio în timp ce ar fi coordonat și acoperit activitatea unei rețele de escroci care activa în municipiul Chișinău.
Anterior, SIS a avertizat că serviciile speciale ale Federației Ruse ar colecta în mod masiv date personale ale cetățenilor Republicii Moldova, pentru a le utiliza în operațiuni de fraudă.
Potrivit instituției, datele ar fi colectate prin mai multe metode: din baze de date private vândute ilegal pe Dark Web, prin accesarea ilegală a unor servere private, dar și din baza de date acumulată de grupul criminal organizat Șor în ultimii ani, care ar conține informații despre aproximativ 145.000 de cetățeni. Instituția susține că aceste date ar fi transmise ulterior unor grupuri de criminalitate organizată transfrontalieră, pentru a fi folosite în scheme de escrocherie, inclusiv pentru sustragerea banilor de pe cardurile bancare ale cetățenilor și alte fraude financiare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Răspunsul SIS la acuzațiile lui Usatîi privind implicarea unui fost șef de direcție în escrocherii telefonice apare prima dată în Realitatea.md.