Sari la conținut
Prima pagină » SUA se pregătesc pentru un război cu Iranul care ar putea dura săptămâni. Trump: „Vom răspunde de 20 de ori mai puternic”

SUA se pregătesc pentru un război cu Iranul care ar putea dura săptămâni. Trump: „Vom răspunde de 20 de ori mai puternic”

Statele Unite sunt pregătite pentru confruntări armate cu Iranul, care ar putea dura de la câteva zile la câteva săptămâni, potrivit unor surse din administrația americană, informează știrileprotv.ro.

Americanii au lovit de mai multe ori, în ultimele 24 de ore, ținte militare din jurul Strâmtorii Ormuz. Iranul a ripostat și avertizează că vitala cale navigabilă nu va fi deschisă sub presiunea amenințărilor.

Comandamentul Central al armatei americane a transmis că 90 de ținte din Iran au fost lovite în noaptea de miercuri spre joi.

„Tocmai i-am lovit foarte dur. De fiecare dată când ne atacă, noi vom răspunde de 20 de ori mai puternic. Asta am făcut și aseară”, a declarat Donald Trump, președintele SUA.

Atacurile au vizat infrastructura militară și capacitățile folosite de iranieni, pentru a amenința libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, dar și două poduri feroviare folosite de forțele Gardienilor Revoluției.

La rândul său, Teheranul a atacat cu drone și rachete un sistem Patriot american din Kuwait, petroliere americane din Bahrain și o antenă americană de satelit din Qatar.

„Statele Unite nu au înțeles că intimidarea și nerespectarea angajamentelor lor nu mai rămân fără consecințe”, a transmis Mohammad Ghalibaf, principalul negociator iranian, într-o postare pe rețeaua X.

Lăsând deoparte o confuzie de pomină…

„111 rachete au fost lansate de Republica Islamică… Japonia către portavionul nostru…”, a afirmat Donald Trump.

Donald Trump insistă că iranienii vor cu disperare să negocieze.

„Nu le-a mai rămas mare lucru în materie de rachete și muniție și își doresc foarte mult să încheie un acord. Au sunat chiar cu puțin timp în urmă. Vor enorm să ajungă la un acord. Doar că nu știu dacă merită să facem un acord cu ei. Nu știu dacă îl vor respecta. Asta este problema”.

La întoarcerea în Statele Unite, Trump a călătorit pe ruta Turcia-Marea Britanie în vechiul avion Air Force One. Apoi s-a îmbarcat în aeronava prezidențială modernizată, donată de Qatar.

Președintele susține că n-ar fi făcut asta din motive de securitate, ci pentru a permite unor soldați americani staționați în Regatul Unit să vadă noul avion. Totuși, potrivit New York Times, schimbarea ar fi fost făcută din precauție, în contextul reluării ostilităților cu Iranul.

Reporter: Știți de ce ni s-a cerut să tragem jaluzelele de la ferestre? Nu este ceva obișnuit.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: Probabil pentru că vă aflați într-un zbor care putea fi periculos, din cauza ticăloșilor cu care trebuie să avem de-a face.

Iranienii s-au arătat ofensați de limbajul folosit de președintele american. Ministrul de Externe de la Teheran a transmis că nu răspunde la vulgaritate cu vulgaritate, ci cu fapte.

Reporter: Domnule președinte, luna trecută, declarați că liderii iranieni sunt foarte raționali.

Donald Trump: E plăcut să discuți cu ei. Sunt puternici, sunt inteligenți, cred că sunt mai inteligenți decât foștii conducători, nu sunt radicalizați și vor binele țării lor. Sunt niște gunoaie, sunt bolnavi. E ceva în neregulă cu ei, sunt țicniți!

Reporter: Astăzi i-ați făcut „bolnavi la cap, gunoaie”… Ce s-a schimbat?

Donald Trump: Am ajuns să-i cunosc cu adevărat. Dar nu cred că reîncepe războiul. Cred că rezolvăm rapid.

Noua escaladare a survenit în toiul săptămânii dedicate funeraliilor fostului lider suprem al Republicii Islamice. După 5 zile în care sicriul a fost expus în public și purtat în locuri sacre șiite din Irak, fostul ayatollah Ali Khamenei a fost înhumat acolo unde s-a născut, la Mashad, considerat oraș sfânt din nord-vestul Iranului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul SUA se pregătesc pentru un război cu Iranul care ar putea dura săptămâni. Trump: „Vom răspunde de 20 de ori mai puternic” apare prima dată în Realitatea.md.