
Vasile Tofan este candidatul PAS pentru funcția de premier. Igor Grosu a anunțat că propunerea de desemnare va fi înaintată în cadrul discuțiilor cu Maia Sandu.
Grosu afirmă că a discutat cu Tofan câteva ore. Conform lui, omul de afaceri bucur are aceleași viziuni ca și formațiunea – consideră necesară aderarea la UE în următorii ani, curățarea instituțiilor și creștere economică, precum și realizarea unor reforme esențiale, deja pornite.
„E o mare onoare, dar recunosc că simt gravitatea momentului. E mare responsabilitate, pentru că așteptările oamenilor sunt mari. Nu pot să spun că am răspunsuri la toate întrebările, dar toată energia, talentul, tot ce știu, o să canalizez ca să realizăm ce ne-am propus. Obiectivul este ca să ducem la capăt integrarea și în 2028 să semnăm acordul de aderare”, a spus Tofan într-un video publicat pe pagina de Facebook a lui Grosu.
Pe lângă omul de afaceri Vasile Tofan, posibil candidat pentru nominalizare este premierul în exercițiu Eugeniu Osmochescu, care ar fi susținut de către partenerii de dezvoltare.
Maia Sandu a început pe 10 iulie consultările cu opoziția din Legislativ, însă nici o formațiune nu s-a prezentat la discuții. PAS ar urma să meargă sâmbătă, 11 iulie, la întrevedere cu președinta.
Articolul Vasile Tofan este propunerea PAS pentru funcția de premier. Prima declarație a potențialului candidat apare prima dată în Realitatea.md.