Sari la conținut
Prima pagină » Tragedie în Capitală: Un bărbat ar fi murit la volan în urma unui stop cardiac. Mașina sa a lovit un alt automobil

Tragedie în Capitală: Un bărbat ar fi murit la volan în urma unui stop cardiac. Mașina sa a lovit un alt automobil

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a decedat după ce ar fi suferit un stop cardiac în timp ce se afla la volan. Tragedia s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08:50, pe strada Ismail din municipiul Chișinău.

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul conducea un automobil Nissan când ar fi pierdut controlul asupra volanului. Mașina a acroșat un Renault, după care s-a izbit într-un copac.

Conform primelor constatări, șoferul ar fi decedat înainte de producerea impactului. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma expertizei medico-legale.

Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Oamenii legii precizează că informațiile sunt preliminare și pot fi actualizate după finalizarea investigațiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Tragedie în Capitală: Un bărbat ar fi murit la volan în urma unui stop cardiac. Mașina sa a lovit un alt automobil apare prima dată în Realitatea.md.