
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) respinge informațiile privind implicarea instituției sau a angajaților săi în activități ilegale sau în promovarea intereselor unor părți. Reacția vine după Asociația Națională „COPYRIGHT” a publicat un răspuns oficial la solicitarea de dezmințire formulată de directorul adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Natalia Mogol, susținând că deține probe care ar confirma afirmațiile privind promovarea intereselor unor organizații de gestiune colectivă (OGC) din Federația Rusă și ale unor persoane implicate în cauze ce vizează prejudicii de milioane de lei aduse titularilor de drepturi.
”Aceste afirmații sunt lipsite de temei real, nu sunt susținute de probe concrete și reprezintă o continuare a campaniei de dezinformare lansate în spațiul public de anumite organizații de gestiune colectivă, pentru a pune presiune pe instituție și a induce în eroare publicul. Întreaga activitate a Agenției se desfășoară în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova, cu principiile transparenței, imparțialității și tratamentului egal al tuturor actorilor din domeniul proprietății intelectuale. AGEPI își exercită atribuțiile legale prevăzute de Legea nr. 114/2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv avizarea, desemnarea colectorului, monitorizarea și controlul organizațiilor de gestiune colectivă.
Deciziile privind desemnarea colectorului de remunerații au fost și vor continua să fie adoptate exclusiv în baza legii și a procedurilor administrative transparente, cu menţinerea continuităţii perioadei de desemnare fără întreruperi.
AGEPI a instituit un grup de lucru intern (prin Ordinul Directorului nr. 67 din 25 mai 2026) pentru examinarea aprofundată a aspectelor legate de desemnarea colectorului, sporirea trasabilității și eficientizarea procesului de colectare-repartizare a remunerațiilor, fiind întreprinse un șir de măsuri concrete (suspendarea activității unor organizații de gestiune colectivă care nu s-au conformat deciziilor AGEPI, demararea controalelor speciale pentru verificarea conformității cu prevederile legale etc.).
AGEPI consideră că difuzarea unor astfel de acuzații grave fără verificarea prealabilă a faptelor și fără prezentarea de probe concrete afectează încrederea publicului în instituțiile statului și servește unor interese înguste”, se rată în mesajul AGEPI.
Articolul AGEPI respinge ”acuzațiile nefondate și denigratoare” la adresa instituției apare prima dată în Realitatea.md.