
Podul peste râul Salcia Mare, aflat în apropierea localității Trifeștii Noi din raionul Cahul, va intra în reparație capitală, după ce Administrația Națională a Drumurilor (AND) a semnat contractul pentru executarea lucrărilor. Investiția se ridică la aproape 37 de milioane de lei și va fi finanțată din Fondul Rutier.
Podul este amplasat pe drumul național R32 M3 – Vulcănești – Cahul – Taraclia și a fost construit în perioada 1972-1973. Potrivit AND, acesta se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, fiind necesare lucrări ample de reabilitare și înlocuirea elementelor structurale degradate.
Proiectul prevede demontarea structurii existente, consolidarea pilonilor, reparația și remontarea grinzilor, refacerea căii de rulare, precum și reabilitarea drumului de acces spre pod pe o distanță de aproape 83 de metri.
După finalizarea lucrărilor, podul va avea o lungime de 67 de metri și o lățime de aproape 12 metri, cu o parte carosabilă de 9 metri și două trotuare laterale protejate cu parapete de siguranță.

Pentru ca traficul să nu fie întrerupt pe durata lucrărilor, va fi amenajat un drum de ocolire temporar cu o lungime de peste 760 de metri. Totodată, va fi construit un podeț provizoriu care va asigura scurgerea apelor râului Salcia Mare.
Lucrările urmează să fie executate în termen de 15 luni. Valoarea contractului este de 36,77 milioane de lei, bani alocați din Fondul Rutier.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Podul peste râul Salcia Mare va fi reconstruit. Lucrările vor dura 15 luni apare prima dată în Realitatea.md.