Sari la conținut
Prima pagină » Starmer, în ultimul interviu ca premier: Ucraina va câștiga războiul și are cea mai eficientă armată din Europa

Starmer, în ultimul interviu ca premier: Ucraina va câștiga războiul și are cea mai eficientă armată din Europa

Premierul britanic Keir Starmer a declarat, în ultimul său interviu acordat înainte de a părăsi funcția, că este convins că Ucraina va câștiga războiul cu Rusia și a reafirmat angajamentul Londrei de a susține Kievul „atât timp cât va fi nevoie”, informează adevărul.ro.

Declarațiile au fost făcute la Kiev, în cadrul ultimei sale vizite oficiale în calitate de prim-ministru al Marii Britanii. Starmer a vorbit despre bilanțul mandatului său și despre decizia de a se retrage din politică, pe care a descris-o drept una dificilă.

Liderul britanic a spus că este „foarte mândru” de ceea ce a realizat în perioada petrecută la conducerea Partidului Laburist și a Guvernului, subliniind că nu și-a imaginat la începutul carierei politice că va ajunge prim-ministru.

„Sunt probabil cea mai eficientă forță de luptă din Europa”

Referindu-se la războiul din Ucraina, Starmer a apreciat performanța forțelor armate ucrainene și capacitatea acestora de a se adapta unui conflict modern.

„Cred că Ucraina vă câștiga acest război. Ceea ce au demonstrat ei este că nu contează doar mărimea armatei, ci și modul în care se duce un conflict modern. Prin urmare, ei sunt, probabil, cea mai eficientă forță de luptă din Europa”, a declarat premierul demisionar al Marii Britanii.

De asemenea, a reiterat că Regatul Unit va continua să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse și a evidențiat rezistența demonstrată de armata ucraineană pe parcursul conflictului.

Keir Starmer își încheie mandatul în contextul unei schimbări la conducerea Partidului Laburist. Andy Burnham preia șefia formațiunii, urmând ca luni să fie primit la Palatul Buckingham, unde regele Charles al III-lea îi va solicita formarea noului guvern britanic.

Demisia sa a fost primită diferit în Marea Britanie și pe plan internațional. În timp ce pe plan intern decizia a venit după o perioadă de scădere a popularității și tensiuni politice, mai mulți lideri europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au elogiat contribuția lui Starmer la consolidarea relațiilor dintre Regatul Unit și aliații săi, precum și sprijinul acordat Ucrainei.

Publicația The Observer a relatat că Starmer este interesat de funcția de secretar general al NATO după retragerea sa din fruntea guvernului britanic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Starmer, în ultimul interviu ca premier: Ucraina va câștiga războiul și are cea mai eficientă armată din Europa apare prima dată în Realitatea.md.