
Ploile torențiale și vântul puternic din 19 iulie au ținut în alertă salvatorii. În doar câteva ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în 20 de cazuri pentru a înlătura efectele vremii severe, cele mai multe solicitări fiind înregistrate în municipiul Chișinău.
Potrivit IGSU, 17 intervenții au vizat defrișarea și înlăturarea arborilor doborâți de vânt în raioanele Rezina, Orhei, Cantemir, Soroca, Leova și în capitală, iar alte trei misiuni au fost pentru evacuarea apei din zonele inundate din Chișinău și raionul Cantemir.
În Chișinău, salvatorii au evacuat apa dintr-un apartament aflat la demisol, pe strada Drumul Viilor. Totodată, în localitatea Cania și în orașul Cantemir au pompat aproximativ 110 metri cubi de apă din beciuri și subsoluri inundate.
Cele mai multe intervenții au avut loc în capitală, unde copacii doborâți de vânt au căzut peste automobile, au blocat carosabilul și au avariat rețele electrice pe străzile Sucevița, Ghidighici, Alba Iulia, Paris, Grigore Alexandrescu, Pușkin și pe bulevardul Cuza Vodă. Salvatorii au intervenit pentru eliberarea drumurilor și înlăturarea pericolelor.
Arbori căzuți au fost înlăturați și în raioanele Orhei, Rezina, Leova, Cantemir și Soroca, unde au fost afectate drumuri și linii electrice.
IGSU precizează că, în urma fenomenelor meteo, nu au fost raportate victime și îndeamnă populația să evite apropierea de copaci bătrâni, stâlpi de electricitate și panouri publicitare în timpul furtunilor, iar în situații de urgență să apeleze Serviciul 112.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Vremea rea a provocat pagube în mai multe localități. Copaci căzuți și subsoluri inundate după ploile torențiale apare prima dată în Realitatea.md.