
Inspectorii de mediu au depistat 43 de încălcări ale legislației în urma controalelor desfășurate în raionul Florești și au întocmit procese-verbale contravenționale cu aplicarea amenzilor în valoare totală de 52 mii de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru utilizarea ilegală a apei, scrie Bani.md.
„Inspectorii de mediu din Florești au intensificat controalele cu privire la utilizarea resurselor de apă de suprafață, în cadrul operațiunii de monitorizare a utilizării apei. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), verificările au vizat respectarea legislației de mediu de către persoane fizice și juridice, precum și prevenirea utilizării iraționale a resurselor de apă în lipsa autorizației de mediu pentru folosința specială a apei”, se arată în comunicatul instituției.
Pe lângă verificarea modului în care sunt utilizate resursele de apă, Inspectoratul pentru Protecția Mediului – Inspecția Florești, împreună cu Secția Situații Excepționale Florești și Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliului Raional Florești, au evaluat starea bazinelor acvatice și a construcțiilor hidrotehnice din raion.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Amenzi de peste 52 mii de lei aplicate de autorități pentru consumul ilegal de apă la Florești apare prima dată în Realitatea.md.