Sari la conținut
Prima pagină » Adevărul despre documentele de la Porumbeni: sunt reale și urmau să fie transformate în hârtie igienică

Adevărul despre documentele de la Porumbeni: sunt reale și urmau să fie transformate în hârtie igienică

Scandalul documentelor descoperite la gunoiștea din Porumbeni prinde contur, după ce s-a aflat că actele sunt autentice, dar expirate, și că firma care le-a transportat le trimisese la o fabrică de hârtie igienică din Chișinău.

Subiectul este discutat de aproape două săptămâni, de când ONG-ul Garda Națională de Mediu a anunțat descoperirea a tone de deșeuri din plastic și medicale la groapa de gunoi neautorizată din satul Porumbeni, raionul Criuleni. Printre deșeuri se aflau și 116 permise de conducere emise de România.

Potrivit Europa Liberă, actele proveneau de la arhiva Prefecturii județului Vaslui, de unde au fost preluate în martie 2025 de firma SC Envirotech Consult SRL, administrată de Sorin Radu.

Documentele au trecut vama și au ajuns la o fabrică de hârtie din Chișinău, pentru a fi transformate în hârtie igienică. Reziduul rezultat din procesul de mărunțire și diluare în apă a fost aruncat, iar de acolo a ajuns la gunoiștea din Porumbeni.

Administratorul firmei din Vaslui susține că nu a știut ce se află în saci:

„Nu am știut ce se află în hârtii. Eu am avut contract să iau hârtie și carton. Nu m-am uitat în documente, pentru că erau date cu caracter personal.”

Autoritățile române au confirmat autenticitatea documentelor. Reprezentantul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, Marius Petrache, a declarat pentru Digi24:

„Au fost identificate 116 permise de conducere. Acestea au fost predate prin procesul de distrugere a arhivei. Vorbim despre acte care nu se mai aflau în termenul de valabilitatea, au fost radiate pentru că persoanele și-au schimbat datele de identificare, cum ar fi numele în urma căsătoriei sau au adăugat o nouă categorie pe permisul de conducere”.

Instituția a precizat că firma din Vaslui avea, prin contract, obligația de a distruge documentele prin tocare sau fragmentare, nu doar de a le prelua ca deșeu de hârtie.

O anchetă comună derulată de autoritățile din România și Republica Moldova urmărește acum stabilirea tuturor circumstanțelor, urmând ca documentele să fie distruse definitiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că pe 11 iulie a fost descoperită o gunoiște din satul Porumbeni, raionul Criuleni, ascunde zeci de cărți de identitate românești, mii de tuburi pentru perfuzii și cantități mari de deșeuri din plastic și materiale medicale.

Articolul Adevărul despre documentele de la Porumbeni: sunt reale și urmau să fie transformate în hârtie igienică apare prima dată în Realitatea.md.