
Cinci automobile au fost transmise subdiviziunilor beneficiare ale Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), în cadrul proiectului „ISTROS: Strengthening Biodiversity Protection Cross Borders” – BSB00927, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXTBazinul Mării Negre 2021-2027.
Autovehiculele vor contribui la sporirea mobilității și eficientizarea activităților desfășurate în teren în zonele naturale protejate și în bazinul râului Nistru, parte integrantă a ecosistemului Bazinului Mării Negre. Totodată, acestea vor consolida capacitatea de reacție a subdiviziunilor implicate în prevenirea și combaterea activităților ilegale care afectează patrimoniul natural al Republicii Moldova.
În vederea valorificării eficiente a capacităților dezvoltate prin proiect, INSP va elabora și implementa anual un Plan de acțiuni privind prevenirea și combaterea vânatului și pescuitului ilegal.




Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Documentul va stabili măsurile operative, activitățile de patrulare și prevenire, precum și acțiunile de cooperare interinstituțională necesare pentru identificarea și contracararea activităților ilegale, contribuind la protejarea biodiversității și la consolidarea capacității instituționale de intervenție în domeniu. Reamintim că proiectul ISTROS reunește patru instituții partenere din regiunea Bazinului Mării Negre: Inspectoratul de Poliție Județean Brăila (România) – Partener Lider, Instituția Prefectului – Județul Brăila (România), Unitatea 3058 a Gărzii Naționale a Ucrainei, Izmail (Ucraina) și Inspectoratul Național de Securitate Publică (Republica Moldova).
Proiectul are o durată de implementare de 30 de luni.
Articolul Cinci automobile noi pentru INSP. Vor fi folosite în zonele naturale protejate și în bazinul Nistrului apare prima dată în Realitatea.md.