Sari la conținut
Prima pagină » Elevii de clasa a IV-a vor primi din nou note. Măsura intră în vigoare din septembrie 2026

Elevii de clasa a IV-a vor primi din nou note. Măsura intră în vigoare din septembrie 2026

Începând cu 1 septembrie 2026, se reintroduc notele în clasa a IV-a. Mai exact, acestea vor fi acordate la disciplinele de examen – Limba și literatura română și Matematică.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, măsura vine după aproape zece ani în care elevii din învățământul primar au fost evaluați exclusiv prin descriptori de performanță și prin calificative, precum „foarte bine”, „bine” sau „suficient”.

„Noua metodologie propune un sistem de evaluare mai clar, mai coerent și mai apropiat de nevoile reale ale elevilor și profesorilor. Pilotarea ne-a arătat că această schimbare facilitează tranziția către gimnaziu, iar opiniile exprimate de cadrele didactice ne-au ajutat să definitivăm un document echilibrat, aplicabil și adaptat realităților din școli. Ne dorim ca evaluarea să fie, înainte de toate, un instrument care sprijină învățarea și progresul fiecărui copil”, a declarat secretarul de stat în cadrul MEC, Valentina Olaru.

Aprobarea metodologiei a fost precedată de un amplu proces de pilotare desfășurat pe parcursul anului de studii 2025-2026, care a permis testarea noilor prevederi înainte de implementarea acestora la nivel național. Acesta a implicat 268 de instituții de învățământ cu predare în limbile română și rusă și aproximativ 2.500 de cadre didactice din învățământul primar – învățători și profesori de limbi străine, educație muzicală, educație fizică și limba română pentru alolingvi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Noua Metodologie de evaluare a rezultatelor învățării în învățământul primar va fi aplicată în toate instituțiile de învățământ general din Republica Moldova începând cu anul de studii 2026-2027.

Articolul Elevii de clasa a IV-a vor primi din nou note. Măsura intră în vigoare din septembrie 2026 apare prima dată în Realitatea.md.