
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către Rusia, după ce o nouă dronă rusească a fost doborâtă pe teritoriul românesc.
Șefa statului a declarat că astfel de incidente reprezintă încălcări ale spațiului aerian al unui stat membru NATO și al Uniunii Europene și a apreciat profesionalismul și curajul Forțelor Aeriene Române.
„Încă o dronă rusească a fost doborâtă astăzi deasupra României. Condamnăm încălcările sistematice ale spațiului aerian românesc de către Rusia — spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Apreciem abilitățile și curajul Forțelor Aeriene Române”, a transmis Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova a subliniat că securitatea celor două state este strâns legată.
„Securitatea României este securitatea Moldovei. Suntem alături de România”, a mai declarat Maia Sandu.
Precizăm că o nouă dronă a fost doborâtă în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele României, Nicușor Dan, pe X. Evenimentul vine la mai puțin de 48 de ore de drona care a fost doborâtă în Buzău și Delta Dunării.
A doua dronă, doborâtă în mai puțin de 24 de ore în România. Anunțul președintelui Nicușor Dan
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Maia Sandu condamnă încălcările spațiului aerian al României de către Rusia: „Securitatea noastră este legată” apare prima dată în Realitatea.md.