
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat că a incendiat intenționat un automobil de serviciu al Poliției, pe o stradă din municipiul Comrat.
Potrivit Poliției, incidentul s-a produs în dimineața zilei de 26 iulie. În urma incendiului, autospeciala a fost grav deteriorată.
La identificarea suspectului au participat polițiștii Direcției UTA Găgăuzia, ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), precum și specialiștii Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare. În urma măsurilor speciale de investigație, bărbatul a fost localizat și reținut.
Acesta se află în custodia Poliției și urmează să fie plasat în arest pentru 72 de ore.
Pe numele său a fost pornită o cauză penală pentru huliganism agravat.
Totodată, suspectul este cercetat în alte trei dosare penale aflate pe rolul instanțelor de judecată. Este vorba despre cauze privind conducerea unui vehicul în stare de ebrietate avansată, furt în proporții mari și amenințarea sau aplicarea violenței asupra unei persoane cu funcție de răspundere.
Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/incendiere-masina-politie-comrat.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Mașină a Poliției, incendiată la Comrat. Suspectul a fost reținut apare prima dată în Realitatea.md.