Sari la conținut
Prima pagină » Senatul a adoptat proiectul privind reducerea accizei la carburanți. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru

Senatul a adoptat proiectul privind reducerea accizei la carburanți. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru

Senatul a adoptat luni, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care ar trebui să reducă prețul carburanților. PNL și PSD au venit fiecare cu propriul set de măsuri, însă în cele din urmă Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, și Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei, au căzut de acord asupra unei variante comune. Legea merge la vot în Camera Deputaților, iar dacă va fi adoptată aceasta va introduce, în premieră, un mecanism de „acciză dinamică”, prin care acciza la carburanți va putea fi redusă între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor la pompă.