Sari la conținut
Prima pagină » Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră: din august, procesul devine obligatoriu

Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră: din august, procesul devine obligatoriu

Procesul de amalgamare voluntară a primăriilor se încheie pe 31 iulie, iar din luna august acesta nu va mai fi opțional. Guvernul va demara procedura de amalgamare normativă pentru primăriile care nu au ales să se unească benevol, a declarat Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului, după ședința Executivului.

„În luna august, Guvernul va începe procesul de amalgamare normativă. Și noi deja am unificat 200 de primări. Începând cu săptămâna viitoare, acestea vor primi notificări și vom începe procesul de amalgamare normativă”, a delcarat Buzu.

Potrivit lui Buzu, deja peste 200 de primării au fost unificate, iar începând cu săptămâna viitoare acestea vor primi notificări oficiale privind demararea procesului de amalgamare normativă.

Termenul-limită pentru amalgamarea voluntară nu va fi prelungit. De la 1 august, localitățile cu mai puțin de 3.000 de locuitori care nu au inițiat un proces de unire benevolă vor fi supuse unei proceduri obligatorii, stabilite printr-un proiect de lege pe care Guvernul urmează să-l elaboreze și să-l prezinte Parlamentului în această toamnă.

Autoritățile susțin că reforma este necesară din cauza depopulării și a lipsei de resurse ale multor primării mici, care nu pot asigura servicii esențiale precum apa și canalizarea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră: din august, procesul devine obligatoriu apare prima dată în Realitatea.md.