
Stocurile de carburanți din țară au înregistrat o ușoară îmbunătățire, stocurile de benzină acoperind în prezent aproximativ 15 zile de consum, iar cele de motorină — 8-9 zile, a anunțat ministrul Energiei.
Potrivit ministrului, ieri au fost importate, prin portul internațional Giurgiulești și prin punctul de trecere Leușeni, aproximativ 400 de tone de benzină și circa 3.500 de tone de motorină. Aceste livrări au permis stațiilor PECO care raportaseră anterior lipsă sau insuficiență de motorină să înceapă refacerea stocurilor.
Subiectul aprovizionării cu produse petroliere a fost discutat și în cadrul vizitei oficiale de ieri la București, având în vedere că Republica Moldova își asigură cea mai mare parte a necesarului de carburanți din România. Autoritățile de la București au reiterat disponibilitatea de a prioritiza exporturile de combustibil către Republica Moldova, așa cum au procedat și în luna aprilie a acestui an.
Ministrul a atras atenția și asupra riscului unui deficit de energie electrică în regiune, în contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru zilele următoare și al secetei hidrologice de pe Dunăre. Potrivit acestuia, funcționarea centralelor nucleare din România, Ungaria și Bulgaria este puternic afectată de debitul redus al fluviului, ceea ce poate duce la creșterea prețurilor la energie electrică, în special în orele de vârf.
„Fiecare kilowatt contează. Noi toți, atât agenții economici, cât și cetățenii, trebuie să dăm dovadă de unitate, înțelegere și consum rațional de energie electrică”, a declarat ministrul Energiei.
Articolul Ministrul Energiei: Stocurile de benzină și motorină cresc, dar energia electrică e în pericol apare prima dată în Realitatea.md.