Sari la conținut
Prima pagină » ONG-urile cer Poliției să aprecieze juridic discursurile despre satanism, Giovani și Giovana, rostite de deputați

ONG-urile cer Poliției să aprecieze juridic discursurile despre satanism, Giovani și Giovana, rostite de deputați

Societatea civilă cere autorităților să aprecieze juridic discursurile discriminatorii care au răsunat în Parlament, la ședința de pe 28 iulie. Este vorba despre luările de cuvânt ale comunistului Adrian Domentiuc și al deputatului Alexandr Verșinin din fracțiunea „Democrația Acasă”.

Mai multe organizații non-guvernamentale califică declarațiile lor, în cadrul examinării proiectului de lege privind consolidarea cadrului național în domeniul egalității și combaterii discriminării, anunță Promo-LEX.

„Dezbaterea unui proiect de lege, inclusiv contestarea oportunității introducerii unor criterii precum „expresie de gen” sau „caracteristici sexuale”, este legitimă într-o societate democratică. Deputații au dreptul să formuleze critici, să propună amendamente și să voteze potrivit propriilor convingeri politice. Acest drept trebuie însă exercitat prin argumente juridice cu respectarea principiului nediscriminării.

Libertatea de exprimare și pluralismul politic nu pot fi invocate pentru a legitima mesaje care stigmatizează persoane, perpetuează prejudecăți și prezintă anumite grupuri sociale drept o amenințare pentru copii, femei, familie, moralitate sau societate. Asocierea persoanelor LGBTQI+ și a protecției lor juridice cu „satanismul”, cu „degradarea morală” ori cu pericole imaginare pentru societate nu contribuie la examinarea obiectivă a proiectului. O asemenea retorică încurajează utilizarea prejudecăților și stereotipurilor, alimentează și exploatează frici sociale și crește nivelul de intoleranță față de grupuri sociale și deturnează dezbaterea de la conținutul și efectele reale ale normelor propuse”,se arată în declarație.

Reprezentanții societății civile consideră grav faptul că asemenea mesaje se transmit de la tribuna Parlamentului. În opinia lor, deputații nu au doar 1obligația de a respecta ordinea juridică, ci și responsabilitatea de a nu legitima prejudecățile și de a nu transforma grupurile sociale în ținte ale manipulărilor politice”.

„Acest tip de retorică, utilizată de lideri politici, normalizează intoleranța, consolidează stereotipurile și poate crea un mediu favorabil hărțuirii, excluderii, discriminării și violenței. Efectele sale nu rămân în sala Parlamentului, ci se răsfrâng asupra persoanelor care se confruntă deja cu vulnerabilitate, marginalizare și acces limitat la protecție efectivă.

Apreciem intervenția vicepreședintei Parlamentului și aplicarea regulilor privind ordinea ședinței și durata luărilor de cuvânt, care au împiedicat continuarea și amplificarea unor mesaje stigmatizante”, mai transmis aceștia.

Drept urmare, Poliției i se solicită să analizeze și să evalueze mesajele transmise în cadrul ședinței Parlamentului prin prisma prevederilor legislației privind formele de exprimare motivate de prejudecată.

„Orice apreciere juridică trebuie să se întemeieze pe conținutul exact al declarațiilor, contextul în care acestea au fost formulate, poziția autorilor, intenția, audiența, forma și intensitatea mesajului, precum și probabilitatea producerii unor consecințe prejudiciabile.

Îndemnăm fracțiunile parlamentare să se disocieze public de retorica homofobă, sexistă și discriminatorie și să adopte reguli interne de conduită aplicabile propriilor membri. Apartenența politică nu poate justifica tolerarea unor mesaje care afectează demnitatea și siguranța persoanelor aparținând grupurilor sociale”, se mai arată în declarația ONG-urilor.

VIDEO Concurs de ironii în Parlament? Deputații duc grija cvadroberilor, iar Grosu o acceptă pe Caraman „așa cum este”

Articolul ONG-urile cer Poliției să aprecieze juridic discursurile despre satanism, Giovani și Giovana, rostite de deputați apare prima dată în Realitatea.md.