Sari la conținut
Prima pagină » Alertă pentru moldovenii aflați în Japonia. Se apropie taifunul „Delfin”

Alertă pentru moldovenii aflați în Japonia. Se apropie taifunul „Delfin”

Cetățenii moldoveni aflați în Japonia sau stabiliți în zonele vizate sunt îndemnați să manifeste prudență sporită și să respecte indicațiile autorităților locale și centrale, în contextul apropierii taifunului „Delfin”.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Japonia, fenomenul meteorologic ar putea aduce în unele regiuni precipitații abundente și vânturi puternice, existând riscul producerii alunecărilor de teren și al formării valurilor înalte.

Conform datelor Agenției Meteorologice a Japoniei, în perioada 3-8 august 2026, condițiile meteo nefavorabile ar putea afecta insulele Izu de Nord și de Sud, precum și insulele Ogasawara.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În acest sens, cetățenii moldoveni aflați în situații dificile sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova în Japonia la numărul de urgență: +81 80 8850 7372.

Articolul Alertă pentru moldovenii aflați în Japonia. Se apropie taifunul „Delfin” apare prima dată în Realitatea.md.