
Ucraina și Rusia sunt angajate într-o luptă pentru a-și distruge reciproc sistemele energetice, o campanie care va determina cursul oricăror viitoare negocieri de pace, a declarat, pentru Politico, viceprim-ministrul și ministrul Energiei de la Kiev, Denîs Șmîhal, scrie Digi24.
„Putin vrea să distrugă sistemul nostru energetic și să ne destabilizeze economia și producția de armament”, a declarat Șmîhal într-un interviu acordat publicației Politico, din biroul său din Kiev.
Potrivit ministrului, liderul de la Kremlin mizează pe faptul că populația ucraineană va ceda în fața unei noi ierni marcate de lipsuri.
„De asemenea, el speră că, iarna, societatea noastră va ceda din cauza epuizării și va exercita presiuni asupra conducerii pentru a semna capitularea”, a spus oficialul ucrainean.
Ca răspuns la bombardamentele rusești, Ucraina desfășoară o campanie de atacuri cu rază lungă de acțiune asupra rafinăriilor din Rusia.
Potrivit lui Șmîhal, aceste lovituri au scos din funcțiune aproximativ 40% din capacitatea primară de rafinare a petrolului din Rusia, provocând o penurie tot mai mare de combustibil.
„Este ca și cum am fi în runda a 12-a și fiecare boxer speră că adversarul său va cădea primul”, a afirmat ministrul.
El susține că autoritățile de la Kiev speră ca aceste atacuri, împreună cu sancțiunile impuse de aliații occidentali, să îl determine pe Vladimir Putin să accepte încetarea războiului în această toamnă.
Dacă acest scenariu nu se va concretiza, Ucraina se așteaptă la o nouă campanie rusă împotriva infrastructurii energetice în timpul iernii.
„Obiectivul Rusiei este acum să ne distrugă rețelele de alimentare cu apă. Iarna trecută au vizat electricitatea și încălzirea, dar puteai supraviețui dacă aveai gaz și apă în timpul întreruperilor de curent. Este dificil să supraviețuiești mai mult de trei zile fără apă și canalizare”, a avertizat Șmîhal.
Luni, și președintele Volodimir Zelenski a declarat că ofensiva împotriva infrastructurii ruse și înăsprirea sancțiunilor reprezintă priorități pentru Kiev.
„Înțelegem foarte bine cu cine avem de-a face și că Putin speră să prelungească și mai mult acest război”, a spus liderul ucrainean.
Ucraina cere mai multe rachete Patriot pentru iarna care urmează
Pentru a face față atacurilor rusești, Ucraina are nevoie de mai multe rachete interceptoare PAC-3 destinate sistemelor de apărare antiaeriană Patriot. Președintele Zelenski a vorbit despre necesitatea unui stoc de aproximativ 300 de interceptoare.
Potrivit Politico, stocurile Statelor Unite sunt limitate, inclusiv din cauza operațiunilor militare împotriva Iranului. În acest context, Kievul și aliații săi încearcă să convingă state precum Spania și Grecia să transfere Ucrainei o parte din propriile rachete PAC-3.
În paralel cu întărirea apărării antiaeriene, Ucraina investește în protejarea infrastructurii energetice. Autoritățile construiesc structuri de protecție pentru instalațiile de stocare a energiei electrice, apei și gazelor naturale, astfel încât acestea să reziste mai bine atacurilor rusești.
De asemenea, sunt distribuite generatoare și cazane modulare, de dimensiuni mai reduse și dispersate pe teritoriul țării, ceea ce le face mai greu de distrus decât marile centrale electrice.
Fără electricitate, Ucraina întâmpină dificultăți în fabricarea armamentului, alimentarea cu apă, funcționarea spitalelor și menținerea activității industriale, iar milioane de oameni riscă să rămână fără încălzire în sezonul rece.
„Ucraina a dobândit capacitatea de a se adapta foarte rapid la crize și la provocări”, a declarat Șmîhal.
Ministrul a prezentat și amploarea pagubelor provocate de război asupra sistemului energetic ucrainean.
Înainte de anexarea Crimeei, în 2014, Ucraina producea aproximativ 54,5 gigawați de energie electrică. După invazia rusă pe scară largă, capacitatea de producție a scăzut la 32 GW, deoarece instalații strategice, inclusiv centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, au ieșit din sistem.
În urma atacurilor din ultimul an, producția efectivă a ajuns la doar aproximativ 12 GW, în condițiile în care necesarul este cu circa 6 GW mai mare. Acest deficit obligă autoritățile să recurgă la întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică.
„Rușii au distrus sau au avariat peste 80% din capacitatea de producție a energiei electrice a Ucrainei”, a afirmat ministrul.
Ucraina are nevoie de noi fonduri înainte de iarnă
Pe lângă echipamentele militare, Kievul solicită sprijin financiar pentru refacerea infrastructurii energetice.
Până în prezent, aproximativ 40 de state și organizații au contribuit cu 2,1 miliarde de euro la Fondul de sprijin energetic pentru Ucraina, administrat de Secretariatul Comunității Energiei.
Anul trecut au fost semnate 367 de contracte, iar finanțări în valoare de 447 de milioane de euro au fost direcționate în special către producția, transportul și distribuția energiei electrice în regiunile cele mai afectate de bombardamente.
Totuși, Șmîhal afirmă că necesarul este departe de a fi acoperit.
„Echipamentele sunt distruse și avem nevoie de o rezervă pentru iarnă”, a spus ministrul, precizând că Ucraina mai are nevoie de 500 de milioane de euro înainte de venirea sezonului rece.
În plus, compania națională de gaze Naftogaz are nevoie de aproximativ 400 de milioane de euro pentru a-și reface capacitățile afectate de atacurile rusești, iar Kievul speră să obțină sprijin financiar din partea Canadei.
Șmîhal spune că scenariul pe care îl dorește este ca Vladimir Putin să înțeleagă că nu poate câștiga războiul și să accepte un acord de pace în această toamnă.
Totuși, oficialul ucrainean recunoaște că liderul de la Kremlin nu dă semne că și-ar modifica obiectivele, ceea ce face probabilă o nouă confruntare energetică în timpul iernii.
„Va suferi pierderi, dar ne va târî în iarnă. Acesta este un scenariu pesimist, însă optimismul meu constă în faptul că vom supraviețui acestei ierni; suntem pregătiți pentru asta”, a concluzionat ministrul ucrainean al Energiei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Kievul mizează pe atacurile asupra infrastructurii energetice ruse. Denîs Șmîhal: „Așa se va decide soarta războiului” apare prima dată în Realitatea.md.
