
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că viitorul centru de gestionare a deșeurilor din raionul Anenii Noi va respecta standardele europene și nu va reprezenta un pericol pentru populație. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, pe fondul controverselor legate de proiect.
Oficialul a afirmat că opoziția față de astfel de investiții este un fenomen întâlnit frecvent, însă a dat asigurări că centrul va fi unul modern și securizat.
„Toată lumea își dorește, dar nu la noi în sat. Va fi un spațiu securizat, cu birouri, în care se va depozita doar ceea ce nu se poate trata. Deșeurile vor fi selectate, o mare parte se va întoarce în circuitul economic, iar deșeurile biodegradabile vor merge la compost”, a declarat Gheorghe Hajder.
Ministrul a subliniat că proiectul este conceput după modele europene și a dat asigurări că funcționarea centrului nu ar trebui să afecteze comunitățile din apropiere.
„Noi vorbim de un proiect modern, european, care nu ar trebui să afecteze pe nimeni”, a precizat ministrul Mediului.
Amintim că la începutul acestei luni primăria din Puhăceni, cea din Șerpeni și Consiliul Raional Anenii Noi cer revizuirea deciziei privind amplasarea celui mai mare centru de gestionare a deșeurilor din Moldova. Adresarea a fost transmisă Ministerului Mediului, fiind solicitată reevaluarea hotărârii.
Articolul Ministrul Mediului: Centrul de deșeuri de la Anenii Noi va fi un proiect modern și nu va afecta locuitorii apare prima dată în Realitatea.md.