Sari la conținut
Prima pagină » Noi detalii despre masacrul de la o școală din Thailanda. Cel puțin 7 copii au murit

Noi detalii despre masacrul de la o școală din Thailanda. Cel puțin 7 copii au murit

Noi detalii despre atacul de la o școală din Thailanda. Adolescentul de 14 ani care a deschis focul a ucis cel puțin șapte persoane, majoritatea copii, iar alte peste 30 de persoane au fost rănite.

Înainte de atac, adolescentul și-a ucis bunicii. Ulterior, acesta când a fost oprit de forțele de ordine, s-a sinucis, scrie Observatornews.ro. Panicați, copiii au încercat să se adăpostească pe sub mese și prin toalete, în timp ce pe coridoare răsunau focuri de armă.

Trupele speciale au intervenit de urgenţă şi i-au evacuat pe elevi din şcoală. Părinţii şi voluntarii i-au preluat pe copii în stare de şoc.

„A început să se audă din ce în ce mai des ”bang, bang, bang”, iar la un moment dat s-a făcut liniște. Apoi s-au auzit din nou împușcături. Nu mi s-a părut că ar fi fost sunetul unei arme. După aceea, ne-am dus la toaletă, crezând că s-a terminat. Mă îndreptam în direcția aceea când un profesor a strigat: ”Repede, fugiți aici, s-a dus la Clădirea 4. Așa că a trebuit să fugim”, a declarat o persoană

Filmul tragediei a început însă înainte ca atacatatorul să treacă pragul şcolii. Înainte să plece de-acasă, adolescentul a furat pistolul bunicului său, l-a împuşcat şi pe el şi pe soţia sa, apoi s-a dus glonţ spre liceu. Descris de colegi drept un elev retras, pasionat de arme şi o victimă a bullying-ului, băiatul a tras cel puţin 26 de gloanţe în profesorii şi colegii săi.

„Am văzut că folosea un pistol de 9 mm, iar în geanta lui de umăr se aflau un încărcător și aproximativ 20-30 de gloanțe. La început, când am ajuns, era un haos total, deoarece elevii pe care i-am preluat afară erau și ei răniți la spate, la piept și la brațe” a spus un martor.

Anchetatorii spun că tânărul îşi plănuise atacul până în cele mai mici detalii.

„Situația este extrem de gravă. Asta nu ar fi trebuit să se întâmple. Sunt, evident, foarte îndurerat. Nu doar din cauza celor care și-au pierdut viața. Sunt îndurerat de faptul că un astfel de incident a putut avea loc în țara noastră”, a declarat premierul Thailandei, Anutin Charnviraku.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Este al doilea cel mai grav atac armat din istoria Thailandei. Acum 4 ani, un fost poliţist a ucis 36 de oameni, inclusiv mulţi copii, la o creşă din nordul ţării.

Articolul Noi detalii despre masacrul de la o școală din Thailanda. Cel puțin 7 copii au murit apare prima dată în Realitatea.md.