
Un adolescent de 17 ani, din Capitală, suspectat de implicare în distribuirea drogurilor, a fost reținut în flagrant de polițiștii sectorului Botanica, în timp ce plasa substanțe interzise. În momentul reținerii, asupra acestuia au fost depistate mai multe pachețele cu PVP (sare).
Oamenii legii au stabilit că tânărul activa în calitate de curier pentru o rețea de distribuire a drogurilor, comunicarea și coordonarea activității fiind realizate prin intermediul aplicației Telegram. Minorul este cercetat penal.
Poliția reamintește că statutul de minor nu exclude răspunderea penală, inclusiv pentru implicarea în activități de distribuire, transportare sau plasare a drogurilor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Curier de droguri, reținut în flagrant. Adolescentul este cercetat penal apare prima dată în Realitatea.md.