
Un șofer de 34 de ani a fost sancționat de polițiști după ce nu a acordat prioritate pietonilor aflați în traversarea străzii. Cazul a fost documentat după apariția unor imagini în spațiul public.
Ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică s-au autosesizat în urma imaginilor, în care conducătorul unui Hyundai nu a respectat regulile de circulație și nu le-a acordat prioritate pietonilor.
Incidentul a fost înregistrat pe 9 august, la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Albișoara din Chișinău. Șoferul a fost identificat și sancționat conform legislației.
Poliția le recomandă conducătorilor auto să reducă din timp viteza înaintea trecerilor pentru pietoni și să acorde prioritate persoanelor angajate în traversarea străzii.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/sofer-neacordat-prioritate-pietoni.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Nu a acordat prioritate pietonilor și s-a ales cu amendă. Șoferul, identificat de polițiști apare prima dată în Realitatea.md.