
Ministerul Educației și Cercetării neagă informațiile apărute în spațiul public privind existența unor restanțe salariale pentru cadrele didactice din Republic Moldova. Instituția precizează că salariile aferente perioadei până la 31 iulie, precum și indemnizațiile de concediu, au fost achitate integral.
Într-un răspuns pentru Relitatea.md, ministerul precizează că în câteva instituții de învățământ au fost înregistrate întârzieri la efectuarea plăților, însă acestea sunt legate de procesele de reorganizare aflate în desfășurare.
„În aceste cazuri, cadrele didactice urmează să fie transferate în alte instituții de învățământ, iar situațiile respective sunt gestionate în conformitate cu prevederile legale”, precizează Ministerul Educației.
Autoritățile amintește că Guvernul a aprobat alocarea suplimentară de mijloace financiare pentru acoperirea deficitelor salariale estimate până la sfârșitul anului în instituțiile de învățământ. Finanțarea suplimentară vizează inclusiv instituțiile care se află în proces de reorganizare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ministerul Educației neagă restanțele salariale pentru profesori: ”Lefurile și indemnizațiile au fost achitate” apare prima dată în Realitatea.md.