Sari la conținut
Prima pagină » Energia electrică nu ar trebui să se scumpească. Ce spune directorul ANRE

Energia electrică nu ar trebui să se scumpească. Ce spune directorul ANRE

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, susține că, la moment, nu există premise pentru majorarea tarifului la energia electrică. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Potrivit lui Taran, tariful la energia electrică este stabilit ținând cont de media anuală a prețurilor de achiziție. Chiar dacă în ultima perioadă, pe fondul crizei energetice regionale, au fost înregistrate unele achiziții de energie la prețuri mai mari, impactul acestora asupra tarifului final trebuie analizat în funcție de cantitățile cumpărate.

„Am avut achiziții la preț mai mare. Dar aceste achiziții trebuie tratate la nivel de ce cantități s-au luat”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că prețurile mai mari din anumite ore se vor reflecta în calculele furnizorului, însă este importantă ponderea acestor achiziții în volumul total anual. Taran a menționat că au fost situații în care s-au cumpărat cantități mici de energie la prețuri mai ridicate, iar acestea ar urma să aibă un impact redus asupra mediei anuale.

Directorul ANRE a mai spus că instituția va putea evalua mai exact situația după închiderea datelor pentru luna august, când vor fi analizate cantitățile de energie achiziționate și prețurile plătite.

„La moment pot să spun că nu ar trebui să fie” premise pentru o majorare a tarifului, a declarat Alexei Taran.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/seful-ANRE-tarif-energie-electrica.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Energia electrică nu ar trebui să se scumpească. Ce spune directorul ANRE apare prima dată în Realitatea.md.