Sari la conținut
Prima pagină » Ne așteaptă deconectări de lumină? Energocom anunță deficit de energie electrică

Ne așteaptă deconectări de lumină? Energocom anunță deficit de energie electrică

Republica Moldova se confruntă astăzi, 22 septembrie, cu un deficit de energie electrică în regim comercial, în contextul în care capacitatea disponibilă pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului în orele de vârf.

Anunțul a fost făcut de Energocom, chiar în momentul în care premierul Vasile Tofan se află în plenul Parlamentului pentru a cere instituirea stării de urgență în energetică. Potrivit datelor prezentate de autorități, deficitul este prognozat pentru patru intervale orare, între 17:00 și 21:00.

Astfel, sunt neacoperite:

4 MWh – între 17:00 și 18:00;
59 MWh – între 18:00 și 19:00;
111 MWh – între 19:00 și 20:00;
55 MWh – între 20:00 și 21:00.

În total, deficitul prognozat pentru cele patru ore ajunge la 229 MWh. Pentru restul zilei, capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică a fost rezervată.

Situația apare în aceeași perioadă în care autoritățile au anunțat intenția de a institui stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic, iar proiectul urmează să fie examinat de Parlament. În acest context, autoritățile îndeamnă populația să consume rațional energia electrică, în special în intervalul de vârf 18:00–23:00. Cetățenii sunt sfătuiți să amâne, acolo unde este posibil, utilizarea aparatelor cu un consum ridicat și să evite risipa de energie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ne așteaptă deconectări de lumină? Energocom anunță deficit de energie electrică apare prima dată în Realitatea.md.