Sari la conținut
Prima pagină » „Toate muzeele din lume sunt în alertă”. Comori retrase din expoziții, replici în locul originalelor

„Toate muzeele din lume sunt în alertă”. Comori retrase din expoziții, replici în locul originalelor

Un val de furturi din muzeele europene determină unele instituții să retragă din expoziții cele mai valoroase obiecte sau să le înlocuiască cu replici. De la bijuteriile Coroanei Franței, furate de la Luvru, până la tezaure vechi de mii de ani, jafurile tot mai îndrăznețe obligă muzeele să își regândească măsurile de securitate și schimbă ceea ce pot vedea vizitatorii, scrie Digi24.

Vizitatorii care intră astăzi în Galeria Apollo de la Luvru descoperă tavane pictate și sculpturi spectaculoase, de-a lungul unui spațiu de peste 60 de metri, însă nu mai găsesc însă comorile emblematice care străluceau cândva în vitrine.

Galeria s-a redeschis în iulie 2026, la nouă luni după ce hoții au furat bijuteriile Coroanei Franței, într-unul dintre cele mai îndrăznețe jafuri muzeale din ultimii ani.

Pietrele prețioase rămase au fost mutate între timp în altă parte, în timp ce muzeul stabilește cum le poate expune în condiții de siguranță sporite.

Jaful de la Luvru este doar unul dintre exemplele care arată cum o serie recentă de furturi din muzeele europene schimbă ceea ce turiștii pot vedea în aceste instituții apreciate.

Comori furate în câteva minute, atacuri tot mai violente

Pe 27 august, hoții au pătruns în Muzeul din Villena, în sud-estul Spaniei. În doar patru minute, au furat o colecție extraordinară de boluri, recipiente, brățări și alte obiecte din Epoca Bronzului, care cuprindea aproape zece kilograme de aur.

La mai puțin de două săptămâni distanță, hoții au intrat în Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer, pe Riviera Franceză, și au sustras patru tablouri. Două au fost abandonate în grădinile din apropiere în timpul fugii, iar celelalte două sunt în continuare dispărute. În iulie, hoți care s-au dat drept vizitatori obișnuiți au furat dintr-un muzeu din Burgundia colanul de aur de la Vix, vechi de 2.500 de ani.

Potrivit Europol, numărul acestor incidente a crescut, iar hoții acționează cu tot mai multă îndrăzneală. După cum a declarat pentru BBC un expert în securitatea muzeelor din Belgia: „Toate muzeele din lume sunt în alertă în acest moment”.

Jean-Yves Goriou, șeful unității Europol pentru combaterea criminalității organizate în UE, spune că informațiile transmise de statele membre indică „o creștere clară și accentuată a numărului de jafuri în muzee începând aproximativ din 2022–2023”.

Unele atacuri au devenit și mai violente: hoții au folosit baroase și topoare pentru a sparge vitrinele, explozibili pentru a forța intrările în muzee și arme de foc pentru a intimida personalul și vizitatorii. În alte cazuri, angajații muzeelor au fost agresați sau imobilizați.

Experții spun că accesul publicului, esențial pentru funcționarea muzeelor, le face tot mai vulnerabile la furturi.

„Cel mai probabil, muzeele fac tot ce pot, ținând cont de constrângerile bugetare și de faptul că, prin însăși menirea lor, sunt deschise publicului”, afirmă Goriou.

Pentru un muzeu mic, pierderea unei comori poate schimba totul

Pentru muzeele mici, pierderea unei singure piese de patrimoniu poate avea un impact major. „Tezaurul de la Villena”, descoperit în 1963 după ce a stat ascuns timp de aproximativ 3.000 de ani, este una dintre piesele emblematice ale muzeului local. La fel, colanul de la Vix era simbolul unui muzeu din Burgundia. După valul recent de furturi, tot mai multe instituții iau în calcul expunerea replicilor în locul originalelor, pentru a proteja obiectele de patrimoniu.

Replici în vitrine sau obiecte retrase din expoziții

Franța ia măsuri pentru protejarea pieselor de patrimoniu, inclusiv retragerea temporară a originalelor vulnerabile din expoziții. Unele muzee au înlocuit deja obiectele valoroase cu replici sau alte exponate, după jafuri și incidente de securitate.

Totuși, specialiștii spun că autenticitatea rămâne un motiv important pentru vizitatori. Un exemplu este Tapiseria de la Bayeux, a cărei expunere temporară la British Museum a generat un interes uriaș, biletele epuizându-se într-o singură zi.

Original sau copie: explicația muzeului poate face diferența

Pentru vizitatori, o replică nu oferă întotdeauna aceeași experiență ca originalul. Specialiștii spun însă că publicul poate accepta copiile dacă muzeele explică transparent motivele și faptul că originalele sunt păstrate în siguranță. În astfel de cazuri, povestea și semnificația obiectului pot conta mai mult decât autenticitatea sa.

Mai multă distanță între vizitatori și exponate

Pentru obiectele valoroase care rămân expuse, muzeele ar putea impune o distanță mai mare între vizitatori și exponate. Specialiștii avertizează însă că barierele și vitrinele mai îndepărtate pot reduce interacțiunea publicului cu piesele.

În Marea Britanie, obiectele de valoare, precum bijuteriile și piesele din aur sau argint, trebuie deja păstrate în vitrine încuiate și alarmate, iar unele exponate trebuie să fie la cel puțin un metru de vizitatori. Furturile recente au dus și la verificări mai stricte privind securitatea obiectelor împrumutate între muzee.

Când măsurile de protecție devin parte din experiență

Vitrinele mai groase sau măsurile suplimentare de securitate nu înseamnă neapărat o experiență mai slabă. La Rijksmuseum, de exemplu, vizitatorii pot urmări restaurarea „Rondului de noapte” de Rembrandt în spatele unui perete de sticlă, transformând bariera de protecție într-o parte a experienței.

Pe măsură ce furturile se înmulțesc, muzeele trebuie să găsească un echilibru între securitate și accesul publicului. Specialiștii consideră că, dacă restricțiile sunt explicate clar, vizitatorii sunt mai dispuși să le accepte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Toate muzeele din lume sunt în alertă”. Comori retrase din expoziții, replici în locul originalelor apare prima dată în Realitatea.md.