
Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 s-a produs duminică, 4 octombrie, la ora locală 11:09, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, România, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie hotnews.ro.
Seismul a avut loc la adâncimea de 124,7 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 63 km sud de Focșani, 52 km sud de Buzău, 62 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 64 km est de Brașov, 70 km nord-est de Ploiești și 99 km nord-est de Târgoviște.
Tot duminică, s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 3,1, la ora locală 6:05, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
Seismul a avut loc la adâncimea de 114,6 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 59 km sud de Focșani, 51 km sud de Buzău, 64 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 68 km est de Brașov și 74 km nord-est de Ploiești.
Și sâmbătă s-au înregistrat două cutremure în zona seismică Vrancea, la două ore distanță. Unul dintre seisme a avut magnitudinea 3,5.
Cel mai puternic seism din acest an, cu magnitudinea 4,5, a avut loc în data de 26 februarie, în județul Vrancea.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Un nou cutremur duminică, în România. Cu o zi în urmă au fost alte două apare prima dată în Realitatea.md.
