
Un obiect a fost localizat în apropierea satului Geamăna, raionul Anenii Noi, după ce, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, a fost auzit un sunet asemănător celui produs de o dronă, urmat de o explozie. Incidentul a fost semnalat în extravilanul localităților Geamăna și Văratic, în contextul atacurilor masive ale Rusiei asupra Ucrainei.
Potrivit informațiilor transmise de Sistemul național integrat de monitorizare, echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-au deplasat la fața locului pentru a cerceta cazul. În urma verificărilor, obiectul a fost localizat în apropiere de Geamăna.
Autoritățile precizează că, în urma analizei datelor, nici sistemele de supraveghere aeriană ale Republicii Moldova, nici cele de sprijin nu au înregistrat survolări neautorizate ale spațiului aerian național în perioada respectivă.
Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Potrivit Poliției, oamenii legii au fost sesizați aseară, în jurul orei 22:20, de localnici care au anunțat că ar fi observat o dronă la mică înălțime deasupra raionului Anenii Noi.
Ulterior, aparatul de zbor ar fi căzut și ar fi explodat într-o pădure din extravilanul satului Geamăna. Victime nu au fost raportate.
Specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției urmează să examineze obiectul și să stabilească toate circumstanțele incidentului.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă eventualele fragmente sau obiecte suspecte și să evite zona până la finalizarea verificărilor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Sunet de dronă și explozie în raionul Anenii Noi. Un obiect, găsit lângă Geamăna apare prima dată în Realitatea.md.
