Sari la conținut
Prima pagină » Dogioiu spune că nu există legături între premier și avocata Adriana Georgescu: „Sunt doar fotografii de la evenimente publice”

Dogioiu spune că nu există legături între premier și avocata Adriana Georgescu: „Sunt doar fotografii de la evenimente publice”

Ilie Bolojan nu-i cunoaște și nu i-a primit în audiență pe avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant în timp ce primea mită de zeci de mii de euro, nici pe omul de afaceri Jean Tucan, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu. Fotografiile în care premierul apare alături de avocată sunt de la evenimente publice, unde numeroși participanți solicită imagini cu șeful Executivului, iar acestea nu indică vreo relație personală sau oficială, a adăugat ea.