
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, este pregătit să se întâlnească cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Cu toate acestea, el a precizat că o astfel de întrevedere ar putea fi productivă doar după finalizarea acordurilor, potrivit presei ruse, citată de Unian.
„Principalul lucru este scopul întâlnirii. Care este scopul întâlnirii? Putin a spus că este gata să se întâlnească la Moscova în orice moment. Obiectivul este ca întâlnirea să aibă un scop și, cel mai important, ca întâlnirea să fie productivă, iar acesta nu poate fi decât finalizarea acordurilor”, a spus Peskov.
Totodată, Peskov a declarat că Moscova nu vede „voință politică de a rezolva conflictul” din partea Ucrainei. Potrivit acestuia, Moscova este pregătită să primească negociatori americani „chiar și mâine”.
Amintim că ministrul de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a declarat că autoritățile de la Kiev sunt deschise pentru organizarea unei întâlniri între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, însă nu acceptă ca aceasta să aibă loc pe teritoriul Rusiei sau al Belarusului.
În acest context, a fost propus ca o asemenea întâlnire de nivel înalt să aibă loc în Turcia, alături de Recep Tayyip Erdogan și Donald Trump.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Zelenski, gata de discuții cu Putin, dar nu oriunde: condiția impusă de Ucraina
Articolul Putin, gata pentru negocieri față în față cu Zelenski? Ce a declarat Dmitri Peskov apare prima dată în Realitatea.md.