
Republica Moldova a recepționat un lot de echipamente moderne în valoare de peste trei milioane de lei, destinat sporirii capacităților de intervenție în contextul crizei de pe râul Nistru. Donația a fost oferită de Marea Britanie.
Echipamentele includ peste 200 de sisteme de baraje (standard, gonflabile și cu plasă), utilizate pentru reținerea și izolarea rapidă a poluanților de pe suprafața apei. De asemenea, lotul conține rezervoare de mare capacitate, de până la 5.000 de litri, destinate colectării în condiții de siguranță a substanțelor contaminante, precum și sute de materiale absorbante, inclusiv role și lavete speciale.
„Toate bunurile au fost recepționate și se află deja în gestiunea instituțiilor responsabile, fiind pregătite pentru mobilizare imediată în teren. Acest sprijin oferă autorităților posibilitatea de a interveni mai rapid și mai eficient pentru protejarea apelor și a mediului. Ministerul Mediului mulțumește partenerilor britanici pentru această contribuție importantă și pentru solidaritatea față de Republica Moldova”, se arată în comunicatul emis de instituție.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/hajder.mp4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, anterior, Republica Moldova a beneficiat de sprijin și din partea României, Germaniei, Luxemburgului, Solidarity Fund PL (Polonia), Slovaciei, Belgiei, precum și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP).
Articolul VIDEO Lot de echipamente moderne din Marea Britanie pentru gestionarea crizei de pe Nistru apare prima dată în Realitatea.md.