Sari la conținut
Prima pagină » Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari. Prima estimare oficială a Pentagonului

Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari. Prima estimare oficială a Pentagonului

Războiul Statelor Unite în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari, a declarat miercuri, 29 aprilie curent, un înalt oficial al Pentagonului, oferind astfel prima estimare oficială a costurilor militare ale conflictului, transmite hotnews.ro.

Cu doar șase luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului („midterms”), în care republicanii lui Trump s-ar putea confrunta cu o luptă dificilă pentru a-și păstra majoritatea în Camera Reprezentanților, democrații stau bine în sondajele de opinie, încercând să facă legătura între războiul din Iran, nepopular în rândul americanilor, și problemele financiare cauzate de scumpirea traiului.

Cea mai mare parte a banilor, cheltuită pe muniție

Jules Hurst, care îndeplinește atribuțiile de controlor financiar, a declarat în fața legiuitorilor din Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților că cea mai mare parte a banilor a fost cheltuită pe muniție.

Hurst nu a precizat ce include această estimare de costuri și dacă aceasta a luat în calcul prețurile prevăzute pentru reconstrucția și repararea infrastructurii bazelor din Orientul Mijlociu avariate până acum în timpul conflictului.

Parlamentarul Adam Smith, liderul democraților din Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, i-a răspuns lui Hurst: „Mă bucur că ați răspuns la această întrebare. Pentru că o punem de foarte mult timp și nimeni nu ne-a dat cifra.”

Statele Unite au început să lanseze atacuri împotriva Iranului pe 28 februarie, iar cele două părți mențin în prezent un armistițiu fragil. Pentagonul a trimis zeci de mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu, desfășurând, printre alte nave de război, trei portavioane în regiune.

Treisprezece soldați americani au fost uciși până acum în conflict, iar sute au fost răniți.

Popularitatea lui Trump, la un minim record

Întreruperile în livrările de petrol și gaze naturale de la începutul războiului au provocat o creștere a prețurilor la benzină și la produsele agricole, cum ar fi îngrășămintele, pe lângă lunga listă de alte prețuri ale bunurilor de consum care au fost majorate.

Rata de aprobare a activității președintelui american Donald Trump a atins cel mai scăzut nivel din al doilea mandat al republicanului la Casa Albă, conform celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos.

Cercetarea, care a durat patru zile și s-a încheiat luni, arată că doar 34% dintre americani aprobă activitatea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite, în scădere de la 36% în sondajul Reuters/Ipsos precedent, care fusese efectuat în perioada 15-20 aprilie.

Reuters a precizat că majoritatea răspunsurilor au fost adunate înainte să aibă loc atacul armat de sâmbătă seară de la Cina anuală a Corespondenților de la Casa Albă, unde Donald Trump era prezent și urma să susțină o alocuțiune. Procurorii federali l-au acuzat pe suspectul arestat în dosar, un bărbat în vârstă de 31 de ani, că a încercat să îl asasineze pe președinte.

Popularitatea lui Trump în ochii publicului american a scăzut de când și-a început al doilea mandat, în ianuarie 2025, când rata de aprobare a activității sale era la un nivel de 47%.

Reuters notează că popularitatea președintelui a avut de suferit din cauza războiului lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului și a consecințelor conflictului, printre care creșterea prețurilor carburanților pe plan intern.

Doar 22% dintre respondenții sondajului și-au exprimat aprobarea față de acțiunile lui Donald Trump în ceea ce privește costul vieții. În cercetarea Reuters/Ipsos anterioară, nivelul era de 25%.

Sondajul a fost făcut online, la nivel național, cu 1.014 adulți americani ca respondenți, și are o marjă de eroare de 3 puncte procentuale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari. Prima estimare oficială a Pentagonului apare prima dată în Realitatea.md.