Sari la conținut
Prima pagină » Șeful SIS: Alexandru Balan nu a fost extrădat, ci a plecat de bună voie în Belarus

Șeful SIS: Alexandru Balan nu a fost extrădat, ci a plecat de bună voie în Belarus

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, nu a fost extrădat în Belarus, ci a ales să plece de bună voie în această țară, susține directorul SIS, Alexandru Musteața. Potrivit lui, Balan era informat că este solicitat de partea belarusă și și-a dat acordul să plece, recunoscându-și vina în dosarul penal în care era vizat pentru divulgarea informațiilor secrete, transmite IPN.

„Alexandru Balan s-a dus de bună voie în Belarus. Nu a fost un proces de extrădare din Moldova în Belarus. Noi nu avem relații procesual-penale prin care persoana să fie extrădată. El a plecat de bună voie. Era informat că belarușii îl cer, și-a dat acordul și s-a dus singur în Belarus. Ca să poată merge acolo și-a recunoscut faptele. El și-a recunoscut faptele incriminate în dosarul penal, pe divulgarea informațiilor secrete”, a declarat directorul SIS în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Șeful SIS a subliniat că Alexandru Balan nu mai avea acces la informații clasificate ale instituției încă din anul 2019. Mai mult, el a precizat că reformele implementate în ultimii ani exclud scenariul unor noi trădători în cadrul instituției.

„Din 2019, Alexandru Balan nu mai are acces la informații din cadrul SIS. În același timp, din 2022 SIS a pornit un proces amplu de reformă. Am avut și un proces de reformă internă. SIS de azi este complet diferit de SIS din 2019 din care el a plecat. Este un Serviciu reformat, occidental, care lucrează după standarde europene. Avem un proces de securitate internă reformat. Un proces prin care facem o scanare detaliată a fiecărui ofițer”, a mai spus Alexandru Musteața.

Alexandru Balan, condamnat pentru tentativă de divulgare a secretului de stat, a fost grațiat pentru a fi transferat în Belarus în cadrul unui schimb internațional de persoane. În operațiune au fost implicate Moldova, Rusia, SUA, Polonia, Belarus și România. În urma schimbului, doi ofițeri ai SIS au revenit în Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că săptămâna aceasta doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate ai Republicii Moldova au fost eliberați din captivitate într-un schimb internațional. Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a anunțat că inițiativele de pace promovate de Donald Trump încep să producă rezultate concrete în Republica Moldova și în regiune, inclusiv prin eliberarea unor cetățeni reținuți.

Președinta Maia Sandu a confirmat că cei doi cetățeni moldoveni eliberați din captivitate în Rusia sunt ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate. Aceștia au fost schimbați, printre alții, pe Alexandru Bălan, fostul vicedirector SIS, condamnat pentru trădare de patrie, care a fost grațiat și lăsat să plece în Belarus.

FOTO Alexandru Bălan, fost șef adjunct al SIS, a fost adus în Moldova. Momentul în care este predat autorităților

Articolul Șeful SIS: Alexandru Balan nu a fost extrădat, ci a plecat de bună voie în Belarus apare prima dată în Realitatea.md.